Mayrhofen - Schi "Made in Austria"!
Animata Mayrhofen, în partea posterioară a văii Ziller, una din cele mai îndrăgite staţiuni din Austria, vă oferă un pachet de activităţi pentru petrecerea timpului liber greu de egalat: pentru relaxare un parc acvatic cu zonă de saună, iar pentru mişcare patinaj, ice stock (un sport asemănător curlingului), tenis şi squash. Adrenalină vă aşteaptă la săniuş sau pe toboganele uriaşe de apă, iar pentru agrement vă stau la dispoziţie un teatru, cinematograf sau diverse spectacole folclorice. “White Lounge" al Iglu-Hotel, la Ahonberg, este gazda unui program foarte special de Après-Ski. Mayrhofen este ideal şi pentru familii, ofertele speciale pentru cei mici sunt exemplare.
Mai întâi minunate coborâri, apoi o uriaşă petrecere Après-Ski – asta este Mayrhofen! Un punct de întâlnire foarte îndrăgit în domeniul schiabil este "Pilzbar", la staţia de munte a noii 3S-Penkenbahn. Când instalaţia închide - distracţia continuă în vale: nume ca "Icebar", "Brückenstadl", "Nikis Schirmbar", "Yeti Bar" sau "Hiata-Madl" sunt bucuria oricărui fan Après-Ski. Pentru cei ce nu vor să se ducă la culcare devreme - după masa de seară petrecerea merge mai departe! Mayrhofen are o viaţă de noapte foarte activă şi cei doritori pot petrece până de dimineaţă în discoteci cum ar fi "Scotland Yard" sau "New Speakeasy Arena". La "Arena Night Club" petrecerea se întinde pe 3 etaje!
Dar şi cei care nu schiază au diverse variante de agrement la Ahorn. Spre exemplu o drumeţie de iarnă pa traseul panoramic Ahorn către FalknerOase , unde îşi au păsările prădătoare din AdlerBühne Ahorn cuiburile de iarnă sau o plimbare până la Filzenkogel, cu o priveliște care îți taie răsuflarea, pe care cu siguranţă o veţi ţine minte.
Dacă preferaţi ceva mai liniştit, puteţi alege dintre unul din Café-Bar-uri sau din numeroasele restaurante pentru a încerca specialităţile regionale. Alternative sunt plimbările cu trăsura prin regiunea turistică Mayrhofen-Hippach sau patinaj. Aventurierii se pot încumeta pe cascadele îngheţate sau la paragliding.
Skipass-ul "Zillertaler Superskipass" vă pune la dispoziţie 542 km de pârtii în Zillertal Arena, la Mayrhofner Bergbahnen, la domeniul schiabil glaciar Zillertal 3000, la domeniul Hochzillertal – Hochfügen – Spieljoch precum şi la Wildkogel-Arena in Bramberg. Între domeniile schiabile legăturile sunt asigurate exemplar cu skibus şi tren. De câţiva ani Zillertal Arena oferă Wi-Fi gratuit în domeniile sale schiabile, aşa vă puteţi bucura de zăpadă şi soare şi împărţi bucuria imediat şi cu cei dragi de acasă (v. regiunea de schi).
Mayrhofen, cu muntele Penken şi muntele Ahorn vă asigură vacanţa pe zăpadă ideală! Pe lângă pârtiile cu zăpadă adâncă, cei 142 km pârtii, precum şi 8,7 km de rute de schi au grijă să nu lipsească nimic: de la coborârile negre de la Penken, cu "Harakiri" ca punct culminant (o înclinare de 78%) până la coborârile line, largi şi însorite pentru carver, cruiser şi începători de pe Ahorn. Acestora se alătură PenkenPark, care cu ale sale 5 Lines este un punct de întâlnire recunoscut internaţional pentru freestyleri.
Pentru a descoperi munţii din jurul Mayrhofen o idee foarte bună sunt propunerile de circuit ale instalaţiilor pe cablu: experţii aleg circuitul Höhenmeter-Fresser, care acoperă nu mai puţin de 13.000 m de altitudine. Sau luaţi traseul Fun & Action, care duce nu doar la Harakiri, ci şi la îndrăgitul PenkenPark şi porţiunea de competiţie a domeniului schiabil. Pentru cei cu un stil mai liniştit şi familii recomandăm traseul Penken şi traseul Ahorn - munte care în afară de coborârea de vale exigentă cu pârtii largi şi însorite este şi el ideal pentru carveri, începători şi familii.
Întregul domeniu schiabil vă aşteaptă cu 44 instalaţii de transport pe cablu şi 16 covoare magice printre care şi Ahornbahn, cea mai mare cabină din Austria. În cabina-combi Penken puteţi să alegeţi dacă preferaţi un loc în cabină sau mai degrabă în telescaun. În plus instalaţiile de producere artificială a zăpezii asigură "schiabilitatea" 100% a domeniului.
Vă recomandăm o excursie la gheţarul Hintertuxer: acesta este, datorită dimensiunilor şi pârtiilor foarte exigente, unul din cei mai căutaţi gheţari din Alpi. Între 1.500 şi 3.250 m vă stă la dispoziţie singurul domeniu schiabil de-a lungul întregului an din Austria, cu 60 km pârtii marcate, 21 instalaţii pe cablu moderne şi ca punct culminant o coborâre de 12 km în vale.
Fiecare dintre satele din Zillertal are propriile trasee de schi fond. În total, aceasta creează o rețea de aproximativ 125 km lungime. În jurul localităților Mayrhofen și Hippach veți găsi aproximativ 35 km de trasee de schi fond bine îngrijite, dintre care unele sunt și în stil skating. Gradul de dificultate al traseelor din jurul Mayrhofen este mai degrabă ușor și oferă astfel condiții perfecte pentru primele încercări cu schiurile de fond. De exemplu, vă puteți bucura de un peisaj de iarnă de vis pe traseul Hollenzen, lung de 3 km, sau pe traseul Strasser, lung de 0,8 km
În Burgstall veți găsi patru noi trasee de schi fond. Puteți, de exemplu, să vă încercați norocul pe pista de sprint sau pe cea pentru profesioniști sau să admirați peisajul minunat al iernii în confort pe pista de agrement. Trei trasee de schi fond sunt iluminate până la ora 22:00, permițându-vă astfel să vă bucurați de orele sportive de seară.