Începem călătoria spre Ardeal și ne deplasăm spre Brașov – scurt popas în Piața Sfatului: Turnul cu Ceas, Biserica Neagră. Continuăm spre Sibiu, unul dintre cele mai reprezentative orașe ale României, atât cultural cât și turistic. Tur pietonal: Piața Mare, Turnul Sfatului, Piața Mică, Podul Minciunilor, Catedrala Evanghelică. După pauza de prânz ne îndreptăm spre Sighișoara unde facem un tur pietonal: Piața Cetății, Turnul cu Ceas, Turnul Fierarilor, Cizmarilor și Scara Acoperită a Școlarilor. Turnul cu ceas este, practic, simbolul Sighişoarei și unul dintre cele mai interesante obiective turistice din Mureş. Ridicat în secolul XIV, acesta este cel mai impunător turn al Cetăţii, vizibil din aproape orice colţ al oraşului mureşean. Scopul său era acela de a apăra poarta principală a Cetăţii, servind totodată ca şi sediu al Primăriei până în anul 1556. Legenda spune că ceasul din turn nu rămâne în urmă niciodată, astfel că sighişorenii şi turiştii care vizitează Cetatea îşi fixează ceasurile după ora arătată de orologiul din turn. Acoperişul este unul piramidal, cu o înălţime de 34 de metri, având deasupra sa două cupole în formă de bulb, învelite cu tablă de cupru. Acoperişul turnului cu ceas se încheie cu un mic glob de aur, iar deasupra acestuia a fost amenajat un stâlp meteorologic cu un cocoş în vârf, al cărui rol este de a se roti la bătaia vântului. De altfel, în cazul în care cocoşul are faţa îndreptată spre apus, localnicii au garanţia că o ploaie va urma în scurt timp. Cazare în zona Sighișoara.
Părăsim cochetul oraș și ne deplasăm spre Târgu Mureș. Scurt tur pietonal: Cetatea Medievală și Biserica Reformată. Continuăm cu renumita Salina Turda, un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Explorăm mina alături de ghidul însoțitor. Salina Turda constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere și a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni obiectiv turistic, au făcut că istoria și legenda sa se împletească armonios aici. Numărul tot mai mare de turiști, sosiți din cele mai îndepartate arii geografice pentru a vizita salina sunt o confirmare a valorii turistice și istorice. După pauza de prânz, pornim spre Cluj-Napoca, al patrulea ca mărime din țară. Tur pietonal: Universitatea Babeș-Bolyai, Casa Matei Corvin, Biserica Calvaria Mănăștur, Bastionul Croitorilor, Primăria Veche, Prefectura și Statuia Matei Corvin.Bastionul sau Turnul Croitorilor este unul din puținele turnuri de fortificație care au făcut parte din Vechea Cetate a Clujului, ridicat în secolul al XV-lea, prima atestare documentară datând din timpul regelui Ungariei Matia Corvin. Acest bastion şi-a primit numele după breasla croitorilor care aveau obligaţia să-l întreţină şi să păzească oraşul în acel punct, fiind singurul turn al cetăţii care s-a păstrat intact până în prezent.O serie de evenimente înspăimântătoare au avut loc aici de-a lungul istoriei. Cea mai notabilă este uciderea lui Baba Novac, fost general al lui Mihai Viteazul. Eroul de război a fost capturat de către nobilii maghiari, după bătălia de la Mirăslău din 1601 și ars pe rug pentru presupusă trădare. Trupul său neînsuflețit a fost tras în țeapă și pus pe Drumul Feleacului, în apropierea bastionului. O statuie a fost creată în memoria sa și plasată în fața bastionului în 1975.În forma actuală a rămas de la ultima mare reconstrucţie din anii 1709-1711, făcută de austrieci, când au fost aduse peste 150 de căruţe cu piatră. Turnul a mai fost restaurat în perioada 1956-1957, când s-a vrut deschiderea unui muzeu de istorie al orașului Cluj, dar autorităţile comuniste de la acea vreme s-au opus.Recent restaurat, Turnul a primit o nouă destinaţie: „Centrul de Cultură Urbană”, care cuprinde o cafenea literară, o sală de conferinţe şi spaţii expoziţionale.Cazare în Cluj-Napoca.
Astăzi dedicăm ziua vizitei orașului Oradea, orașul Art-Nouveau, unul dintre cele mai frumoase orașe ale României. Începem vizita cu Piața Unirii – centrul istoric al orașului, Turnul Primăriei, Sinagoga Zion, Catedrala Romano-Catolică. Piața Unirii din Oradea este gazda mai multor idei materializate de-ale diferitor maeștrii arhitecți, pictori, constructori care, chiar dacă nu au atins nivelul geniilor lumii, au lăsat daruri prețioase pe acest pământ. Iar, dovada timpului este cea mai puternică în a indentifica adevărata măiestrie care se regăsește în fostul Oraș Nou, actuala Piața Unirii. Fondul construit al zonei Pieţei Unirii este unul valoros şi destul de eterogen atât din punctul de vedere al stilurilor arhitecturale prezente aici (baroc, clasicist, eclectic, istorizant, secesion, modernist), cât şi în privinţa configuraţiilor spaţiale adoptate, a accentelor şi a regimurilor de înălţime. Moment de relaxare pe Strada Republicii, unde vom avea pauză pentru servirea prânzului. Continuăm cu Cetatea Oradei.
Călătorim spre stațiunea Sovata, unde facem un scurt popas. După formarea Lacului Ursu din Sovata, în anul 1875, în zonă s-a dus vestea că această apă tămăduieşte diferite boli de tip reumatismal, iar după mai bine de o jumătate de secol aici a fost înfiinţată prima bază de tratament.În scurt timp de la formarea Lacului Ursu, cel mai important lac dintre cele cinci lacuri cu apă sărată existente în actuala staţiune Sovata - între care Aluniş, Roşu şi Verde, Lacul Negru şi Lacul Mierlei - oamenii şi-au dat seama că lacul este deosebit faţă de celelalte, nu atât ca dimensiuni, cât mai ales prin temperatura apei. Lacul Ursu deține 3 recorduri mondiale și anume: cel mai mare lac helioterm din lume, singurul lac natural căruia i se cunoaște cu exactitate data formării și singurul lac cu apă saraă înconjurat de vegetație bogată. Ne îmbarcăm în autocar spre alt frumos lac, Lacul Roșu – baraj natural format în urma prăbușirii unui versant, la poalele Muntelui Hașmașu Mare de unde izvorăsc râurile Olt și Mures. Traversăm Cheile Bicazului, un triumf al naturii, trecem prin Piatra Neamț și sosim acasă, după o minunată călătorie.
Transport cu autocar licențiat;
3 nopți cazare cu mic dejun la hoteluri 3*;
Ghid-însoțitor din partea agenției.
Taxe de intrare la obiectivele turistice și nici ghizii locali pentru acestea;
Taxe hoteliere (se achită direct de turist la recepția hotelurilor).
CONDITII FINANCIARE
TERMENE DE PLATĂ:
- 30 % din prețul pachetului turistic, în 2 zile lucrătoare de la data înscrierii turistului;
- 30% din prețul pachetului turistic, în intervalul cuprins între ziua 3 de la data înscrierii turistului și 45 zile înainte plecării;
- 40% din prețul pachetului turistic, cu minimum 21 zile înainte de plecare.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
- Anulare gratuită, dacă renunțarea se face cu până la 7 zile de la achiziționarea pachetului turistic;
- 30% din prețul pachetului turistic, dacă renunțarea se face începând cu a 8-a zi de la achiziționarea pachetului turistic pana in a 46 zi inainte de plecare
- 60% din prețul pachetului turistic, dacă renunțarea se face în intervalul 45-31 zile înainte de plecare;
- 100% din prețul pachetului turistic, dacă renunțarea se face cu cel puțin 30 zile înainte de plecare.
TERMENE DE PLATĂ:
- 50 % din prețul pachetului turistic, în 2 zile lucrătoare de la data înscrierii turistului;
- 50% din prețul pachetului turistic până la expirarea termenului de valabilitate a ofertei (19 IULIE 2024).
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
- 50 % din prețul pachetului turistic, după primirea serviciilor comandate, dacă renunțarea se face până la expirarea termenului de valabilitate a ofertei (19 IULIE 2024);
- 100% din prețul pachetului turistic, după primirea serviciilor comandate, dacă renunțarea se face după expirarea termenului de valabilitate a ofertei (19 IULIE 2024).
Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.
Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!