Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

COMORILE MUNȚILOR APUSENI, 4 zile

RON 1099 00 RON
/ pers.
Mirosul fânului proaspăt cosit, dealuri ce se întind la picioarele tale, liniștea ce-ți face urechile să țiuie, monumente naturale impresionante, dar și o atmosferă tradițională pe care nu o vei uita curând! Toate acestea le găsești în Munții Apuseni!

Ziua 1 | 15.08.2024: Bacău - Brașov – Sibiu - Arieșeni

Fiecare călătorie poartă în ea taina unor noi începuturi, a unor noi trăiri, dar mai ales ne dă prilejul unor noi amintiri. Cu aceste gânduri, vom porni de la Bacău spre tărâmul fascinant al Munților Apuseni, unde vom intra în legătură cu salbăticia naturii și vom vedea unele dintre cele mai importante locuri ale istoriei noastre. Prima oprire din periplul nostru, Brașov, nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. A fost și probabil va fi mereu inima României, pentru că… este chiar în centrul țării. Iar comunitatea de acolo a profitat din plin de această poziționare, construind una dintre cele mai bine închegate și efervescente comunități săsești din Transilvania. Breslele din Brașov ne-au lăsat Piața Sfatului, credincioșii catolici și apoi reformați au ctitorit Biserica Neagră, comunitatea ortodoxă a dăruit Biserica din Șchei. Toate aceatea și multe altele vor fi tot atâtea prilejuri să ne rătăcim printre străzile și clădirile încărcate de atâta istorie. Capitală culturală europeană în anul 2007, Sibiu este un oraș care pare să fi renăscut din propria cenușă. Astăzi ochii orașului ne privesc discreți dar interesați și sunt la rândul lor doritori să ne spună povestea unei cetăți care a fost pe rând capitală a Transilvaniei, urbea unde renumitul baron von Brukenthal a cunoscut gloria și printre altele, locul unde a fost construită în 1717 prima fabrică de bere de pe teritoriul actual al României. La rândul lor Catedrala Evanghelică, Turnul din Piața Mare, Podul Minciunilor din Piața Mică, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă sunt tot atâtea motive pentru a vizita acest oraș, care este dornic să ne împărtășească povestea lui fascinată. După ce ne-am încărcat cu atâtea povești ale oamenilor, este momentul să lăsăm natura să ne vorbească. Ajungem la gazda noastră care ne așteaptă cu proverbiala ospitalitate românească. Aici, grătarul ne îmbie cu produse culinare specifice Țării Moților care fac ca drumul până în Munții Apuseni să merite orice efort. Cazare hotel 3* zona Arieșeni/Vartop 

Ziua 2 | 16.08.2024: Cascada Vîrciorog – Peștera Meziad – Peștera Urșilor

De la 15 m, cu un glas puternic, căderea de apă a Cascadei Vîrciorog dă naștere la povești și uimire. Este o minune a naturii zămislită de râul Vîrciorog, un afluent al Arieșului Mare în drumul său prin Munții Bihorului. Frumusețea sălbatică a locului te face să simți că natura vibrează la orice pas, la orice freamăt de frunză și caută să te farmece ca o fecioară despletită pe voinicii de odinioară. Este doar unul dintre motivele pentur care zona a fost declarată încă din anul 2000 rezervație naturală de tip geologic și peisagistic. Fiind una dintre cele mai lungi din România (4750 m), Peștera Meziad are, poate, cea mai somptuoasă intrare dintre toate – o deschidere de 10 m lățime și o înălțime de 16 m. Practic este o invitație subtilă de a intra în împărăția subterană, invitație la care marele speolog Emil Racoviță nu avea cum să rămână indiferent. Lăsată de una singură, netulburată de lumina soarelui, apa a creat forme fantastice, care astăzi stârnesc imaginația multor vizitatori. În plus în Sala Liliecilor și-a găsit sălaș o colonie de lilieci din specia Miniopterus schreibersii. Sssst, să nu-i trezim! În urma unei dinamitări la o carieră de marmură din apropiere, a fost descoperită de către Traian Curta din localitatea Chișcău, intrarea într-o peșteră necunoscută până atunci. Astfel, 1975 avea să intre în istoria speologiei ca fiind anul în care s-a descoperit una dintre cele mai spectaculoase peșteri. Cu o lungine de peste 1500 m, formată din galerii așezate pe două niveluri, Peștera Urșilor a constituit unul dintre faimoasele cimitire unde urșii de cavernă (Ursus spelaeus) veneau în urmă cu peste 15000 de ani să moară alături de strămoșii lor. Prin urmare peștera are foarte multe de oferit celor care cutează să se avânte în subteran, iar cei care o vor face, cu siguranță nu vor regreta. Cazare hotel 3* zona Arieșeni.

Ziua 3 | 17.08.2024: Cheile Turzii – Mormântul lui Mihai Viteazul

Natura este unul dintre cei mai iscusiți sculptori și fără îndoială cel mai original, fiindcă nu copiază pe nimeni, iar Cheile Turzii pot fi considerate o dovadă a acestui fapt. Dalta cu care natura a lucrat aici s-a numit râul Hașdate, iar blocul din care și-a scos la iveală creația este o rocă de calcar situată pe o suprafață de 324 Ha, cu o lungime de 1300 m, având pereți înalți pe alocuri și de 200 m, uniți prin 4 punți una mai aventuroasă decât cealaltă. Aici și-au găsit sălaș peste 1000 de specii de plante, fluturi și păsări cu exemplare foarte rare, precum acvila de stâncă sau fluturașul de stâncă. În zona Câmpiei Turzii, se află înmormântat trupul marelui voievod Mihai Viteazul, loc marcat printr-un obelisc înalt de 1601 cm, care ne vorbește despre anul în care eroul românilor a fost asasinat. Lângă opera sculptorului Marius Butunoiu începând cu anul 2005 a fost ctitorită spre sfântă aducere aminte, o mănăstire, reproducere a Mănăstirii Dealu, unde odihnește capul primului unificator al românilor. Aici românismul își are unul dintre izvoarele sale cele mai profunde, iar obeliscul dedicat celui care a unit pentru prima dată cele 3 provincii românești are un simbolism care te face sa vibrezi. Pe scurt, este un loc unde fiecare român are ocazia să se reculeagă și să mediteze la devenirea neamului nostru. Cazare hotel 3* zona Alba Iulia.

Ziua 4 | 18.08.2024: Casa memorială Avram Iancu – Alba Iulia – Sebeș – Sibiu – Brașov - Onești - Bacău

Casa memorială Avram Iancu este unul dintre locurile în care istoria ne vorbește. Aici în inima Țării Moților s-a născut în anul 1824 Avram Iancu, Craiul Munților, cel care a condus trupele românilor transilvăneni în anul 1849 împotriva trupelor maghiare ale lui Lajos Kossuth. Iancu a fost cel care le-a redat românilor, după Horea, Cloșca și Crișan, curajul de a se lupta pentru drepturile lor și libertate, fiind unul dintre eroii care au sădit o parte din vlăstarii românismului ce aveau să dea rod pe 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia. În acest cadru mirific fiecare element al naturii ne vorbește de un trecut măreț, nobil, care se cere omagiat. Pe culmea pe care a fost zidită semeața fortăreață Alba Carolina, se poate intra în legătură cu cele mai înălțătoare momente din istoria românilor. Totul a început cu întemeierea castrului roman. Apoi, tot aici, în catedralșa catolică, își dorm somnul întru nemurire Iancu de Hunedoara și fiul său mai mare. De asemenea în anul 1600 aici s-a celebrat pentru prima dată unirea înfăptuită de Mihai Viteazul. Iar după jertfa celor 3 martiri, Horia, Cloșca și Crișan, curmând aproape 2 milenii de zbucium, în 1918 în Sala Marii Uniri a fost proclamată Marea Unire. Totul a fost consfințit la Alba Iulia, prin slujba de încoronare din 1922 a lui Ferdinand I și a reginei Maria, primii suverani ai României Întregite. După 4 zile în care pașii ne-au purtat pe unele dintre cele mai frumoase meleaguri, cu sufletele pline de istorie, românism și freamăt al naturii, pornim spre casă. Spre seară ajungem în Bacău cu un ochi care plânge pentru că acest periplu se apropie de sfârșit, dar cu celălalt plin de veselie că am putut să cunoaștem oameni noi și să ne bucurăm de atâtea locuri minunate.

 

vezi mai multe

Transport cu autocar licențiat;

3 nopți cazare cu mic dejun hotel 3*;

Ghid-însoțitor din partea agenției.

vezi mai multe

Taxe de intrare la obiectivele turistice și nici ghizii locali pentru acestea.

vezi mai multe

CONDITII FINANCIARE

TARIF FLEXI

TERMENE DE PLATĂ:

- 30 % din prețul pachetului turistic, în 2 zile lucrătoare de la data înscrierii turistului;

- 30% din prețul pachetului turistic, în intervalul cuprins între ziua 3 de la data înscrierii turistului și 45 zile înainte plecării;

 

- 40% din prețul pachetului turistic, cu minimum 21 zile înainte de plecare.

 

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:

- Anulare gratuită, dacă renunțarea se face cu până la 7 zile de la achiziționarea pachetului turistic;

- 30% din prețul pachetului turistic, dacă renunțarea se face începând cu a 8-a zi de la achiziționarea pachetului turistic pana in a 46 zi inainte de plecare

- 60% din prețul pachetului turistic, dacă renunțarea se face în intervalul 45-31 zile înainte de plecare;

- 100% din prețul pachetului turistic, dacă renunțarea se face cu cel puțin 30 zile înainte de plecare.

 

TARIF EARLY BOOKING

TERMENE DE PLATĂ:

- 50 % din prețul pachetului turistic, în 2 zile lucrătoare de la data înscrierii turistului;

- 50% din prețul pachetului turistic până la expirarea termenului de valabilitate a ofertei (15 MAI 2024).

 

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:

 - 5% din prețul pachetului turistic, după primirea serviciilor comandate, dacă renunțarea se face până la expirarea termenului de valabilitate a ofertei (15 MAI 2024);

- 100% din prețul pachetului turistic, după primirea serviciilor comandate, dacă renunțarea se face după expirarea termenului de valabilitate a ofertei (15 MAI 2024).

 

 

vezi mai multe

Servicii

  • Circuit
  • autocar
  • transfer
  • cazare
  • masa
  • Mic dejun
  • insotitor de grup

Tema

  • familie
  • City break
  • munti
  • Cultura si Istorie
  • Traditii si Obiceiuri
  • Natura si Salbaticie

Facilitati unitate de cazare

  • wifi
  • parcare
  • restaurant

Facilitati camera

  • tv
  • baie

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare