Ne întâlnim la ora 05:45 pentru a porni din Bacău, de la parcarea Stadionului Municipal, către Cernavodă. Aici vom admira capodopera arhitecturală a lui Anghel Saligny, podul care traversează Dunărea, cunoscut inițial sub numele de Podul Regelui Carol I, inaugurat în 1895. Ajungem în Constanța, urmașa anticului Tomis, un oraș fondat acum 2500 de ani de către comercianții greci din Milet, atrași de adăpostul oferit de golful și peninsulă pe țărmul Mării Negre, și de relațiile comerciale favorabile cu geții locali. Turul orașului începe cu faleza de la Marea Neagră și cu Cazinoul Constanța, un simbol al orașului care a supravegheat țărmul mării pentru peste 130 de ani. Cazinoul, emblema principalului port al României, a fost construit între 1904 și 1910, la inițiativa regelui Carol I. Profilul impresionant și elegant al clădirii este vizibil de la distanță. Anterior, între 1880 și 1902, în acest loc se afla o construcție din lemn, o "cazină" - loc pentru teatru, baluri și recreere pentru turiști. Lucrările pentru un edificiu care să rivalizeze cu mari cazinouri europene au început în jurul anului 1904. Arhitectul Petre Antonescu a creat inițial planurile, proiectând o clădire care reflectă tradițiile artei românești. Cu toate acestea, după finalizarea fundațiilor, planurile sunt modificate, Primăria desemnându-l pe arhitectul de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard, pentru a le revizui. Renard a optat pentru un amestec de motive decorative în stil Art Nouveau, în detrimentul principiilor stilului românesc, rezultând un edificiu mai încărcat. Cazinoul, terminat în 1910 și inaugurat oficial în același an (cu ultimele retușuri făcute în 1912), a fost construit sub influența cosmopolitană a cazinourilor acelei epoci.După o pauză de prânz în Portul Turistic Tomis, explorarea orașului continuă: Piața Ovidiu cu statuia poetului latin exilat, Moscheea Carol I, Geamia Hunchiar - cel mai vechi lăcaș de cult musulman din oraș, Catedrala Sfinții Petru și Pavel și Biserica Armenească Sfânta Maria. Avem timp liber pentru a explora orașul după bunul plac. În seară, ne îndreptăm spre Eforie Nord. Ne vom caza la un hotel de 3 stele în Eforie Nord.
Zi dedicată pentru plajă și relaxare. Cazare în Eforie Nord.
Ne deplasăm spre Balcic, unde vizităm Castelul Reginei Maria și Grădina Botanică, obiectivele turistice cele mai renumite din oraș. Domeniul regal a fost construit din dorința Reginei Maria a României, în timpul ocupației române a Cadrilaterului. Complexul cuprinde mai multe vile rezidențiale, o capelă, construcții din piatră aduse din Creta, o grădină botanică de 35 de hectare – unică în Europa Centrală și de Est, îndeosebi datorită colecției de cactuși și un palat, al cărui parc este o imitație a faimosului labirint cretan. Călătorim spre Cap Kaliakra, o spectaculoasă peninsulă în Marea Neagră, locul unde apele mării se întrepătrund cu stâncile de culoare roșiatică, într-un peisaj de o frumusețe rară. La intoarcere in tara, ne închinăm la prima biserica creștină de pe teritoriul României, apoi drumul nostru ne poartă către Mănăstirea Dervent, un loc încărcat de spiritualitate și legendă. Aici vom află povestea cavalerului creștin și a prieteniei sale cu un derviș musulman, legendă care demonstrează că din totdeauna Dobrogea a fost un spațiu în care diversele religii și culturi nu numai că au co-existat, dar iată că s-au și îngemănat. Continuăm cu Peștera Sf. Andrei, așa cum este cunoscută Mănăstirea Sf. Andrei, cel care a creștinat poporul român, protectorul Dobrogei și al întregii țări. Revenim în Eforie Nord unde avem timp liber la dispoziție. Pornim spre sătucul Adamclisi pentru a vedea monumentul Tropaeum Traiani, ridicat în cinstea Împăratului Traian cu ocazia victoriei asupra dacilor din anul 102 d.Hr. – un monument similar găsim la Roma – celebra Columna a lui Traian.În anul 1882, Grigore Tocilescu, directorul de atunci al Muzeului de Antichităţi, a deschis la Adamclisi, județul Constanţa, primul şantier arheologic românesc. Sapãturile au stabilit mai întâi caracterul mãreţului monument triumfal, despre care se exprimaserã mai înainte cele mai diferite păreri şi au dus la datarea lui în anul 109, sub împãratul Traian. Cetatea situatã în Valea Urluii, la vest de Adamclisi, la 2 km vest de monumentul triumfal a fost întemeiată de Traian cu numele de Tropaeum Traiani, care este menționată în inscripții pentru prima dată ca municipiu în anul 170. Între anii 1968-1975 săpăturile arheologice au scos la iveală o continuitate a locuirii din epoca neolitică pânî în prima jumãtate a secolului al VII-lea d. Hr. Modestele prime sondaje au scos la suprafaţă urme ale culturii Hamangia și fragmente izolate de lame de silex. Ceramica găsită aparţinea epocii bronzului și celei de fier. Nivelul cel mai vechi de locuire însă prezintă urme ale unei aşezări geto-dace cu nume necunoscut, de secol al II-lea î. Hr. ce avea stranse legături cu lumea greacă si avea să intre în mod inevitabil în contact cu cea romană. Cum bine știm în secolele I-II așezarea geto-dacă avea să intre sub influenţa romană datorită evenimentelor violente petrecute în regiune. Cazare în Eforie Nord.
Zi dedicată pentru plajă și relaxare. Cazare în Eforie Nord.
Turiștii vor avea oportunitatea de a se bucura de plajă în timpul liber. La ora 12:00, după ce ne eliberăm camerele de hotel, începem călătoria de întoarcere spre casă. Sosirea este prevăzută pentru seară, în funcție de condițiile de trafic.
Transport cu autocar licențiat;
4 nopți cazare cu mic dejun la hotel Cupidon Eforie Nord;
Ghid-însoțitor din partea agenției;
Vizite: Constanța, Adamclisi, Balchik, Cap Kaliakra.
Taxe de intrare la obiectivele turistice și nici ghizii locali pentru acestea;
Taxe hoteliere (se achită direct de turist la recepția hotelurilor).
CONDITII FINANCIARE
TERMENE DE PLATĂ:
- 30 % din prețul pachetului turistic, în 2 zile lucrătoare de la data înscrierii turistului;
- 30% din prețul pachetului turistic, în intervalul cuprins între ziua 3 de la data înscrierii turistului și 45 zile înainte plecării;
- 40% din prețul pachetului turistic, cu minimum 21 zile înainte de plecare.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
- Anulare gratuită, dacă renunțarea se face cu până la 7 zile de la achiziționarea pachetului turistic;
- 30% din prețul pachetului turistic, dacă renunțarea se face începând cu a 8-a zi de la achiziționarea pachetului turistic pana in a 46 zi inainte de plecare
- 60% din prețul pachetului turistic, dacă renunțarea se face în intervalul 45-31 zile înainte de plecare;
- 100% din prețul pachetului turistic, dacă renunțarea se face cu cel puțin 30 zile înainte de plecare.
TERMENE DE PLATĂ:
- 50 % din prețul pachetului turistic, în 2 zile lucrătoare de la data înscrierii turistului;
- 50% din prețul pachetului turistic până la expirarea termenului de valabilitate a ofertei (12 MARTIE 20244).
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
- 50 % din prețul pachetului turistic, după primirea serviciilor comandate, dacă renunțarea se face până la expirarea termenului de valabilitate a ofertei (12 MARTIE 2024);
- 100% din prețul pachetului turistic, după primirea serviciilor comandate, dacă renunțarea se face după expirarea termenului de valabilitate a ofertei (12 MARTIE 2024).
Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.
Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!