Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Circuit Bulgaria (5 zile)

Tripadvisor Score:3.0
EUR 239 00 EUR
Tarif/pers.
Veliko Tarnovo – Sofia – Bansko – Nessebar – Balchik

Ziua 1 | 07.10/04.11.2020: Bacău - București - Veliko Târnovo - Sofia (700 km)

Plecare din Bacău, parcare Stadion Municipal ora 04:00 pe traseul Bacau - București - Giurgiu - Ruse - Veliko Tarnovo. In Bulgaria vom face prima oprire la Veliko Tarnovo, capitala medievala a Bulgariei, un amestec de vechi si nou, intr-o atmosfera boema si romantica. Indiferent de anotimp, oraselul are farmecul sau si merita explorat. Centrul vechi este o increngatura de ulite, printre casele din piatra si lemn. Tur pietonal si vizita in pitorescul oras medieval unde vom descoperi peste 7000 de ani de istorie, de legende, Palatul Tarului si Patriarhia Bulgariei, biserici medievale, ateliere mestesugaresti, magazine de suveniruri, cristale, antichitati, renumitele cosmetice cu parfum de trandafir. Optional vizitarea Cetatii Tsarevets. Continuam spre Sofia, unde vom ajunge in cursul serii. Cazare la hotel Best Western Lozenetz 3* (sau similar).

Ziua 2 | 08.10/05.11.2021: Sofia - Manastirea Rila - Bansko (220 km)

Mic dejun. Tur panoramic, dar si pietonal in Sofia: Catedrala Alexander Nevski, Biserica Rusa, Biserica Sf. Sophia, Biserica SF Gheorghe, Teatrul Național, Sinagoga evreiasca, Galeria Națională de Arta, Muzeul de Arheologie și Piata Parlamentului, Presedintia, Ruinele Serdica. Timp liber la dispozitie pe Bulevardul Vitosha - artera comerciala cu numeroase magazine si cafenele. In continuare ne vom indrepta spre Rila, cea mai mare si mai cunoscuta manastire din Bulgaria. Seara cazare la hotel Tanne 3* (sau similar).

Ziua 3 | 09.10/06.11.2021: Bansko - Plovdiv - Nessebar (430 km)

Mic dejun. Pornim spre Plovdiv, al doilea oras ca marime al Bulgariei. Pe traseu ne vom opri la Manastirea Bachkovo, care este a doua ca marime si importanta in Bulgaria si este situata pe malul drept al raului Chepelare, la 10 km de Asenovgrad. Manastirea a fost fondata de catre comandatul militar bizantin de origine georgiana, Grigorii Bakuriani si de fratele acestuia, Abazii. Sosire in Plovdiv si tur pietonal, dar si panoramic: Chifte Banya, Stadionu Roman, Moscheea Dzhumaya, Muzeul de Istorie, Catedrala Uspenie Bogorodichno, Biserica Sf. Constantin si Elena, Poarta Hisar, - Nebet Tepe (dealul unde a fost fondat orasul antic). Dupa amiaza continuam spre Nessebar. Seara cazare la hotel St John 3* (sau similar in zona rivierei Nessebar).

Ziua 4 | 10.10/07.11.2021: Nessebar - Burgas (75 km)

Dupa micul dejun, vom descoperi Nessebar, una dintre cele mai vechi localitati europene, care din 1983 a fost inscrisa in patrimoniul mondial UNESCO. Putem admira in orasul vechi: Moara de Vant, Statuia Sf. Nicolae, Muzeul de Arheologie, Teatrul, Turnul Vechi, Portul din Nessebar. Timp liber pentru plimbari individuale. Dupa amiaza, deplasare la Burgas - tur pe malul marii si in zona centrala si timp liber la dispozitie. Seara cazare la acelasi hotel in zona rivierei Nessebar.

Ziua 5 | 11.10/08.11.2021: Nessebar - Balcic - Castelul Reginei Maria - Bucuresti - Bacau (740 km)

Dupa micul dejun, pornim cu autocarul spre Balcic. Prima oprire va avea loc la fosta resedinta de vara a Reginei Maria, construita intre 1924-1927 de arhitectii italieni Amerigo si Augustino. Bugetul generos care le-a fost pus la dispozitie pentru crearea palatului s-a dovedit a fi pe masura frumusetii acestuia, cei doi reusind sa realizeze unul dintre cele mai frumoase domenii din acele vremuri ce includea si un minunat parc. In timp, acesta a devenit o adevarata gradina botanica dispusa pe un deal abrupt ce coboara in sase terase spre mare, cate una pentru fiecare dintre copiii reginei. Sunt cultivate aici mai mult de 3000 de specii de plante din 35 de familii florale si 800 de genuri, o diversitate incredibila de soiuri si forme. Este a doua atractie ca importanta din oras si unde puteti vedea cateva plante exotice, cum ar fi: copacul de hartie, ginkgo biloba, metasequoia, crin de nisip, trandafiri si multe alte specii aflate pe cale de disparitie. Timp liber la dispozitie in zona veche a Balcicului. Dupa amiaza plecam spre casa. Sosire in Bacau seara in functie de trafic si formalitatile vamale.

vezi mai multe

- Transport cu autocar licentiat conform itinerariu
- 4 nopti cazare cu mic dejun la hoteluri de 3*
- Ghid-insotitor din partea agentiei

vezi mai multe

- Cina festiva - 25 Euro/pers.
- Taxe de intrare la obiectivele turistice (aprox. 20 Euro) si nici ghizii locali pentru acestea
- Taxe hoteliere (se achita direct de turist la receptia hotelurilor)
- Asigurarea medicala (nu este obligatorie, dar este recomandata)

vezi mai multe

CONDITII FINANCIARE

Grup minim: 35 de turisti adulti platitori. Pentru grupuri mai mici de 40 persoane, tariful se recalculeaza sau circuitul se anuleaza.

TERMENE DE PLATA - OFERTA STANDARD:
- 30% din pretul pachetului turistic, in 2 zile lucratoare de la data inscrierii turistului si/sau a emiterii facturii;
- 30% din pretul pachetului turistic, in intervalul cuprins intre ziua 3 de la data emiterii facturii si 45 de zile inaintea plecarii;
- 40% din pretul pachetului turistic, mai putin comisionul cuvenit, cu minimum 30 de zile inaintea plecarii.

TERMENE DE PLATA - EARLY BOOKING:
- 30% din pretul pachetului turistic in 2 zile de la inscriere sau emitere factura;
- 70% din pretul pachetului turistic la expirarea termenului de valabilitate a ofertei.

***Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 15 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.

In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea, cu aplicarea penalitatilor din Contract.

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
- 30% din valoarea totala a excursiei/sejurului, dupa primirea confirmarii serviciilor comandate, daca renuntarea se face in intervalul de pana la 5 zile (inclusiv) dupa data inscrierii;
- 50% din valoarea totala a excursiei/sejurului pentru retragerea in intervalul dupa 6 zile de la data inscrierii si pana la 45 de zile inainte de plecare;
- 80% din valoarea totala a excursiei/sejurului pentru retragerea in intervalul 44-30 de zile inainte de plecare/intrare;
- 100% din valoarea totala a excursiei/sejurului pentru retragerea in intervalul 29-0 zile inainte de plecare sau in caz de neprezentare la imbarcare avion/autocar sau la spatiul de cazare, in cazul rezervarilor turistice individuale;
- In cazul in care in pachetul turistic sunt incluse si bilete de avion, penalitatea minima, indiferent de momentul retragerii, reprezinta penalitatea/costul biletetlor de avion, conform conditiilor impuse de companiile aeriene;
- 100% din pretul pachetului de servicii, in cazul in care turistul a achizitionat pachetul de servicii turistice din cadrul programului special, cu reduceri fata de oferta standard (de exemplu Early Booking etc.), indiferent de data la care turistul solicita renuntarea. Nu se accepta modificari de nume, statiune/hotel/tip camera, perioada, servicii.

vezi mai multe

Servicii

  • Circuit
  • Autocar
  • Cazare
  • Masa
  • Mic dejun
  • Ghid

Tema

  • Familie
  • Cultura si Istorie
  • Circuite

Facilitati unitate de cazare

  • wifi
  • parking
  • restaurant

Facilitati cazare

  • wifi
  • tv
  • bath

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!