Detalii oferta
Rezervare
Confirmare
EUR 399 00 EUR
Tarif/pers.
Ținutul dervișilor

Ziua 1: Bacău - București - Canakkale (950 km)

Îmbarcare în autocar și pornim în drumul nostru către prima destinație: Cannakale. Traversam Bulgaria de la nord la sud, pentru a intra după-amiază în Turcia, prin vama Edirne. Ne îndreptăm spre Eceabat, de unde traversăm cu ferry strâmtoarea Dardanele părăsind continentul european. Cazare în Canakkale.

Ziua 2: Canakkale - Troia - Pergam - Kusadasi (450 km)

Vom începe ziua cu o vizita la Troia, locul în care s-au descoperit ruinele noii civilizații successive, printre ele numarându-se și legendara cetate consemnată de Homer în opera sa. Orașul era un important centru comercial, care concentra fluxurile comerciale terestre și maritime ce legau Marea Mediterană de Marea Neagră și Caucaz, precum și Anatolia de Balcani. Programul nostru continuă cu Pergam, vechea cetate antică greacă, menționat în Cartea Apocalipsei ca fiind una dintre cele șapte biserici din Asia, dar și locul în care a fost inventat pergamentul. Cazare în Kusadasi.

Ziua 3: Kusadasi - Efes - Casa Fecioarei Maria - Pamukkale (250 km)

De dimineață vom vizită Efes, unul din cele mai faimoase și bogate orașe ale antichității, unde vom admira ruinele vechiului Templu al zeiței Artemis (una din cele 7 minuni ale lumii), prima din cele 7 biserici ale Apocalipsei, celebra Librărie a lui Celsius și marele Amfiteatru. Templul zeiței Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut și ca Templul Dianei, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeița Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraș aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Din templul original, considerat una din cele șapte minuni ale lumii nu au rămas decât puține relicve. În interiorul templului se află statuia de 2 m a zeiței Artemis, acoperită cu aur și argint. Philon a spus despre templu: Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceață. În continuare vom opri la casa Fecioarei Maria - locul în care Fecioara Maria și-a petrecut ultimii ani ai vieții pământești. Conform tradiției creștine, Maica Domnului a fost adusă la Efes de către Sf. Ioan Evanghelistul după învierea din morți a Domnului Hristos, aici urmând a locui până la Adormirea Ei. Continuând, vom ajunge la Pamukkale (tradus prin castelul din bumbac) - o minune a naturii, unic în lume, inclus în patrimoniul UNESCO. Peste terase naturale de piatră, curge apa unor izvoare calde ce au creat aici bazine de calcar, cu margini de stalactite. Alăturat teraselor de calcar, se află orașul antic Hierapolis, ale cărui ruine datează din perioada regelui Eumenes al-II-lea din Pergam. Cetatea a fost reconstruită de romani în timpul domniei Împăratului Tiberiu și a fost părăsită în 1219, după cutremurul care a distrus-o. Cazare în Pamukkale.

Ziua 4: Pamukkale - Konya - Cappadocia (625 km)

Părăsim Pamukkale și ne îndreptăm spre Konya, orașul dervișilor - călugari musulmani, cu rădacini în timpurile hitiților; de-a lungul secolelor XII și XIII, Konya a fost capitala turcilor Seljuk și a avansat repede la rangul de centru cultural. Vom vizita în Konya așezământul dervișilor și mormântul lui Mevlana Gelaledin-Al-Rumi, fondatorul ordinului călugărilor musulmani. Sultanul selgiucid Kayqubad I l-a invitat pe Mevlana în Konya unde i-a oferit un loc cu o grădină de trandafiri pentru a-și îngropa tatăl, pe Baha ud-Din Walad mort în 1231. Când Mevlana a murit pe data de 17 decembrie 1273 a fost îngropat într-un sarcofag alături de cel al tatălui său. Hüsamettin Çelebi, succesorul său la conducerea ordinului islamic Mevlevi, a ordonat în anul 1274 construirea unui mausoleu peste mormântul stăpânului său. Construcția a fost finanțată de emirul selgiucid Suleyman Pervane și de soția sa Gürcü Hatun, iar proiectul a fost realizat de arhitectul Behrettin Tebrizli. De-a lungul timpului, datorită influenței ordinului Mevlevi mausoleului i-au fost adăugate mai multe clădiri, printre care o moschee și un cimitir. În anul 1926 ordinul Mevlevi a fost scos în afara legii iar mausoleul a devenit muzeu. Atracțiile principale ale muzeului sunt sarcofagul lui Mevlana, de sub domul verde, și cele ale tatălui și cunoscuților săi cei mai apropiați, o colecție de instrumente muzicale tradiționale turcești, mai multe copii vechi ale Coranului și cărți de poezie islamică ale lui Mevlana, o colecție de covoare de rugăciune și spectaculosul dans al dervișilor rotitori, dar cel mai important exponat este o cutie decorată cu sidef ce conține câteva fire din barba Profetului Mahomed. De asemenea mausoleul este un simbol al Turciei și apare pe bancnota de 5000 de lire din anii 1981-1994. În continuare vom face un scurt popas la Sultanhan, un karavanserai (han tradițional) din provincia Aksaray. Cazare în zona Nevsehir.

Ziua 5: Cappadocia - Goreme - Pasabag - Uchisar - Avanos

Astăzi vom afla tainele regiunii Cappadocia, zonă unică, cunoscută în toată lumea atât pentru relieful deosebit, cât și pentru orașele subterane vechi de milenii. Datorită locației izolate, a fost vreme îndelungată loc de refugiu și pustnicie, pentru mulți călugări creștini, dar și oameni de rând, împotriva persecuției legiunilor Imperiului Roman și a hoardelor triburilor musulmane. Continuăm traseul, călătorind spre orașul Avanos, renumit pentru arta olaritului, o localitate străbătută de răul Kizilirmak, cel mai lung din Turcia (1.350 km). Urmează stâncile Pasabag, unice datorită aspectului lor (seamănă cu niște călugări, de aceea zona este cunoscută și sub denumirea de Valea Călugărilor). În a doua parte a excursiei vom admira muzeul în aer liber Goreme - complex monahal cu mai multe biserici și capele săpate în piatră, unde pe vremuri a existat un important centru religios. Parcul Național Goreme, aflat în localitatea cu același nume, a fost trecut în lista monumentelor mondiale UNESCO în anul 1985. Muzeul Național în aer liber din Goreme, un complex monahal de mai multe biserici săpate în piatră și capele acoperite cu fresce, este unul dintre cele mai cunoscute locuri de atracție turistică din Turcia. Orașul de destinație, din Capadoccia, se numește Goreme, ceea ce înseamnă nu ne puteți vedea aici. Conform tradiției și numelui locului, acum două milenii, creștinii au fugit din sud pentru a se ascunde de persecuția romanilor, de aceea bisericile creștine din Goreme și Urgup, orașul vecin, sunt printre cele mai vechi din lume. Peisajul zonei uimește la tot pasul, de parcă natura s-a luat la întrecere cu ea însăși pentru a vedea cât de ciudat poate eroda piatra formată prin erupția unui vulcan acum multe zeci de mii de ani. Formele de relief bizare sunt ca la ele acasa, iar munții colorați în galben, roșu și punctați de alb și roz, înconjoară locul. Spre sfârșitul zilei, vom admira castelul Uchisar, cel mai înalt punct din regiune, de unde ni se arată o superbă panoramă asupra văii Cappadociei, urmând: Valea Porumbeilor (aici se adăpostește cea mai cea mai mare colecție de cuiburi de porumbei din lume) și Valea Zemi. Aici peisajele sunt desprinse din basme, datorită formațiunilor vulcanice unice în lume.

Ziua 6: Cappadocia - Kizicukur - Cavusin - Kaymakli

Dimineata devreme, va recomandam (optional), o experienta de neuitat: zbor cu balonul cu aer cald pe deasupra formatiunilor stancoase din Cappadocia. Zborul se poate realiza in functie de disponibilitatile baloanelor de la fata locului si de conditiile meteorologice. Dupa amiaza ne delectam cu o plimbare la Kizilcukur (Valea Rosie) si in satul Cavusin unde casele sunt construite in piatra. Ultima oprire va fi la orasul subteran Kaymakli, construit in piatra, la 9 etaje sub pamant, unde primii crestini se ascundeau de persecutia romanilor si musulmanilor.

Ziua 7: Cappadocia - Ankara (300 km)

Plecăm spre Ankara, unde vom avea prima oprire va avea loc pentru shopping, pentru renumitele bijuterii din Onyx și la un magazin de covoare unde un expert ne va descrie arta covoarelor tradiționale turcești. După amiază ajungem la Ankara, unde vom realiza turul panoramic, dar și pietonal al capitalei Turciei, prin forfota urbană, în mijlocul Anatoliei. Vom vizita Mausolueul Ataturk (Ataturk a fost părintele Republicii Turce) și Muzeul Civilizațiilor Anatoliene, unde sunt expuse nenumărate obiecte arheologice datând din perioada paleoliticului până la perioadele clasice. Mausoleul Anitkabir a fost construit în onoarea fondatorului Turciei moderne și a primului presendinte al republicii Turciei, Mustafa Kemal Ataturk. Se află în Ankara, pe colină Anittepe și adăpostește rămășițele președintelui Turciei care au fost aduse aici pe 21 noiembrie 1938. Mausoleul a fost construit în urma unui concurs național organizat de guvernul turc pentru conceperea unui mausoleu monumental în onoarea fondatorului Turciei moderne. Acest concurs a fost câștigat de către arhitecții Emin Onat și Orhan Arda, ale căror proiecte au fost alese dintr-un număr de 44 de proiecte de totale. Construcția mausoleului nu a început decât în 1944 din cauza dificultăților economice din urma celui de-al doilea război mondial. Pe lângă statutul de monument, Anitkabir are și funcție protocolară, întrucât fiecare oficial străin trebuie să treacă pe aici în timpul vizitei sale protocolare, să depună o jerbă de flori la mausoleu și să semneze in cartea de onoare. Cu ocazia zilei naționale a Turciei, președintele republicii merge la mausoleul Ataturk pentru a inaugura festivitățile. Mausoleul Mustafa Kemal Ataturk din Ankara adăpostește și un muzeu dedicat fostului președinte și Războiului de Independență a Turciei. Astfel se explică numărul imens de vizitatori care depășește cifra de 3 milioane pe durata unui an. Cazare în Ankara.

Ziua 8: Ankara - Istanbul (500 km)

În această zi descoperim Istanbul, impresionantul oraș situat pe două continente. Vizităm Palatul Dolmabahce, supranumit și Versailles-ul Orientului, simbolul măririi și decadenței Imperiului Otoman, ultima reședință a sultanilor și a președintelui Mustafa Kemal. Construit pentru sultanul Abdulmecit, care mută reședința de la Topkapi la noul palat, acesta îmbină mai degrabă multe elemente franceze (Versailles) și austriece (Schonbrunn), decat cele din 1001 de nopți, semn al dorinței noilor sultani de apropiere de occident. Cazare în Istanbul.

Ziua 9: Istanbul (vizitare)

Tur pietonal de oraș cu însoțitorul de grup în cartierul vechi: Moscheea Albastră - construita în secolul al XVII-lea de sultanul Ahmet I, fiind singura moschee cu 6 minarete din Turcia; Biserica Sfânta Sofia - cea mai mare catedrală din lume în momentul în care a fost construită în secolul al IV-lea, fiind transformată de către turci în moschee după cucerirea Constantinopolului în anul 1453; Hipodromul antic - locul unde se organizau curse de care și alte activități sportive în perioada bizantină, astăzi fiind un parc faimos cu monumente reprezentative precum: obeliscul egiptean, coloana lui Constantin, coloana lui Serpentine din Delfi, fântâna lui Wilhelm II. Turul se incheie pe malul Bosforului și lângă Podul Galata și în continuare recomandăm vizita în Marele Bazar - una dintre cele mai mari piețe acoperite din lume, cu peste 4.000 de magazine, fiind un adevarat paradis pentru iubitorii de shopping. Aici totul se negociază, de la delicatesele tradiționale turcești până la covoare, încălțăminte, pielărie sau bijuterii. Marele Bazar din capitala culturală turcă Istanbul este una dintre cele mai mari şi mai vechi pieţe acoperite din lume, care cuprinde un total de 61 de străzi acoperite şi peste 3.000 de magazine. În ciuda creşterii constante a mall-urilor moderne din Turcia, Marele Bazar este în continuare cel mai vizitat obiectiv turistic din ţară. În 2014, Marele Bazar a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic din întreaga lume. Anual are peste 91 de milioane de vizitatori. Marele Bazar a fost creat din ordinul sultanului Mehmet al II-lea în iarna anului 1455, la scurt timp după cucerirea Istanbulului de către otomani (1453). La început, în Marele Bazar se comercializau numai textile şi de aceea a fost numit Cevahir Bedestan sau Bedesten de Gems, cuvântul Bedesten în persană însemnând bazarul vânzătorilor de pânză. Ca structură, Bazarul a fost construit din cărămidă şi lemn cu arcade mari boltite, iar pereţii erau ornamentaţi cu tencuieli pe cărămizi sau piatră. Câţiva ani mai târziu, sultanul Mehmet al II-lea a mai ordonat construcţia unei alte pieţe acoperite numită Sandal Bedesten. Numele vine de la un fel de fir ţesut în Bursa, care are culoarea lemnului de santal. Sandal Bedesten este acum a doua cea mai veche clădire în Marele Bazar. Peste un timp, textilele pentru comerţ au fost mutate la Sandal Bedesten, iar Cevahir Bedesten a fost rezervat pentru comerţul cu bunuri de lux. După amiază vă propunem opțional: Croazieră pe Marea Marmara la Insula Prințului - Buyukada. Cazare în Istanbul.

Ziua 10: Istanbul - Edirne - București - Bacău (940 km)

Plecăm din Istanbul și ne oprim în Edirne, unde vizităm Moscheea Selimiye, celebră pentru cele 4 minarete, inclusă în patrimoniul UNESCO, apoi facem ultimele cumpărături la Bazarul din Edirne. Moscheea Selimiye a fost construită în secolul al XVI-lea în Edirne, capitala Imperiului Otoman, înainte de cucerirea Istanbulului, de către un creator genial, marele arhitect (Mimar) Sinan cunoscut în întreaga lume. Piatra de temelie a moscheii și palatului Selimiye a fost pusa de sultanul Selim al II-lea. Datorită excelenței tehnice, dimensiunilor și valorii estetice moscheea a fost considerată drept una dintre cele mai glorioase construcții nu numai în perioada în care a fost construită dar și astăzi. Construcția moscheei care își uimește vizitatorii cu arhitectura sa magnifică a început în 1568 și a fost finalizată în 1575 datorită eforturilor a aproximativ 15 000 de persoane. Impunătoarea construcție este vizibilă de la mari distanțe însă adevărata sa splendoare se află în interior. Mimar Sinan, care a lăsat opere splendide de artă în istoria mondială a arhitecturii, considera această moschee drept apogeul activității sale. Cele mai bune exemple de piatră, marmură, lemn, sidef, ceramică au fost folosite în designul interior. Designul cupolei, curții, bibliotecii, și al medreselor reprezintă un exemplu unic de artă. Sosire în București / Bacău în funcție de trafic și formalitățile vamale.

vezi mai multe

- Transport cu autocar licențiat
- 9 nopți cazare cu mic dejun la hoteluri 3*/4*
- Insoțitor din partea agenției

vezi mai multe

- Taxa TURSAB si ghizi locali: 10 Euro
- Taxa ferry-boat Canakkale: 5 Euro
- Taxe de intrare la obiectivele turistice si nici ghizii locali pentru acestea
- Taxe hoteliere (se achita direct de turist la receptia hotelurilor)

EXCURSII OPTIONALE
- Croaziera pe Bosfor: 15 Euro
- Seara turcească Nevsehir: 35 Euro
- Zbor cu balonul cu aer cald - pretul se poate modifica: 220 Euro
- Insula Prințului: 60 Euro

vezi mai multe

CONDITII FINANCIARE

TARIF FLEXI

TERMENE DE PLATA:
- 30% din pretul pachetului turistic, in 2 zile lucratoare de la data inscrierii turistului;
- 30% din pretul pachetului turistic, in intervalul cuprins intre ziua 3 de la data inscrierii turistului si 45 zile inainte plecarii;
- 40% din pretul pachetului turistic, cu minimum 21 zile inainte de plecare.

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
- Anulare gratuita, daca renuntarea se face cu 30 zile inainte de plecare;
- 50% din pretul pachetului turistic, daca renuntarea se face in intervalul 30-21 zile inainte de plecare;
- 100% din pretul pachetului turistic, daca renuntarea se face cu cel putin 20 zile inainte de plecare.

TARIF NON-REFUNDABLE

TERMENE DE PLATA:
- 50% din pretul pachetului turistic, in 2 zile lucratoare de la data inscrierii turistului;
- 50% din pretul pachetului turistic pana la expirarea termenului de valabilitate a ofertei (23.06.2021).

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
- 50% din pretul pachetului turistic, dupa primirea serviciilor comandate, daca renuntarea se face pana la expirarea termenului de valabilitate a ofertei (23.06.2021);
- 100% din pretul pachetului turistic, dupa primirea serviciilor comandate, daca renuntarea se face dupa expirarea termenului de valabilitate a ofertei (23.06.2021).

vezi mai multe

Servicii

  • Circuit
  • Autocar
  • Transfer
  • Cazare
  • Masa
  • Mic dejun
  • Ghid
  • Insotitor de grup

Tema

  • Familie
  • City break
  • Cultura si Istorie
  • Traditii si Obiceiuri
  • shopping

Facilitati unitate de cazare

  • wifi
  • parking
  • restaurant

Facilitati cazare

  • tv
  • bath

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!